A aștepta să culegi altceva dintr-un pămînt decît ceea ce a fost semănat în el ar fi o copilărie. Ni se vorbește de o eră nouă, ni se vorbește mai cu samă de o epocă a neatîrnării depline ca rezultat al politicei exterioare, de disparițiunea vechilor deosebiri de clasă, de dezrobirea țăranului ș. a. ca rezultat al politicei dinlăuntru, și aceste mari schimbări se susține că s-ar fi făcut în adevăr, că s-ar fi împlîntat oarecum aceste rădăcini în pămîntul dreptului public român, că trăim într-o eră liberală. Noi aflăm din contra că, orice săpătură am face, dăm de aceleași rădăcini vechi cari formau corupțiunea în trecut și că, asemenea cuvintelor din dicționarul nostru modern, multe nume s-au schimbat, esența însă a rămas aceeași.
Se știe de ex. că în trecut, deci în veacul al optsprezecelea și într-o parte a veacului al șaptesprezecelea, arareori înainte, domnia, adică stăpînirea Þării Românești, se cumpăra prin peșcheșuri plătite turcilor sau prin augmentarea tributului. Astăzi stăpînirea constituțională nu mai e în chestie, dar cea reală este reprezintată prin ministeriu. Astăzi nu se mai dau peșchșuri se va zice; nu mai plătim tribut. Ce puțin cunoscător de esența lucrurilor ar fi cel ce ar susține-o asta ! Dar ce era peșcheșul pe lîngă răscumpărare, dar ce era tributul pe lîngă enorma anuitate plătită pentru concesia Stroussberg ? Tributul se plătește și azi; el e cu mult mai oneros decît în trecut, numai se plătește unei puteri mult mai mari decum era turcul.
Cît despre starea dinlăuntru, toată lumea știe că organizarea actuală a muncii agricole e o formă mult mai oneroasă și mai vexatoare a clăcii vechi, mai ales în Moldova, dar și în mare parte a Þării Romînești. Cu toată egalitatea, biciul subprefectului joacă și azi pe spetele țăranului ca-n vremea Regulamentului.
Astfel, oricari ar fi formele în cari se îmbracă viața publică și orice numiri s-ar da acelor forme, substratul lor organic este același ca și în trecut. A-l boteza din nou pe om nu va să zică a-l schimba; a pune numele de regim democratic unei oligarhii vechi nu va să zică a schimba starea de lucruri. Singura schimbare, nu de esență, o aflăm numai în înmulțirea oligarhiilor și in înrăutățirea lor. Deja Regulamentul Organic a făcut din ciocoii vechilor boieri o pătură nouă de oligarhi, Constituția a făcut din progenitura foarte numeroasă a acestora o pătură oligarhică și mai mare. Pentru acești oameni există statul român. Ei îl stăpînesc și-l esploatează; despre o ridicare a stării de cultură a poporului, despre îmbunătățirea existenței lui morale ori materiale nu e nici vorba. Casa țăranului e durată astăzi ca acum 500 de ani, plugul lui e același ca sub Mircea Vodă, pe cînd plugăria era o ocupație secundară și păstoria cea dentîi. Iar deosebirile, cîte sînt, sînt toate în rău. Pe lîngă sărăcie se adaogă o degenerare din ce în ce mai simțită a rasei și mînă-n mînă cu aceasta merge creșterea imoralității și scăderea nașterilor.
Revoluția socială inaugurată la 1848 s-a petrecut înlăuntrul și în folosul claselor dirigente ale societății noastre americane. Nu emanciparea poporului se cerea de către patrioți, ci egalitatea lui Carada și Cariagdi cu boierii mari ai țării; nu condiții de înaintare a poporului a voit cineva, ci dreptul cenușerului de visterie de-a ajunge ministru. La o rganizare sănătoasă a nației n-a gîndit nimenea și, cînd vedem cu ce elemente avem a face, putem zice că nici nu se va gîndi nimenea.

16 aprilie 1881

(Chișinău, Cartea moldovenească, 1990)